Federaţia Română de Gimnastică își alege conducerea pentru următorii 4 ani

Federaţia Română de Gimnastică convoacă toate structurile sportive cu drept de vot, afiliate la FRG, la Adunarea Generală Ordinară și de Alegeri, care va avea loc în ziua de vineri, 26 martie 2021, începând cu ora 11, la București.

În funcție de evoluția situației epidemiologice legate de pandemia COVID-19 și a reglementărilor, locația, data și ora pot suferi modificări.

Dacă Adunarea nu va fi statutar constituită, în prezența a două treimi din numărul delegaților cu drept de vot, aceasta va fi reprogramată și se va desfășura în aceeași zi (vineri, 26 martie), dar la ora 13, în aceeași locație și, bineînțeles, cu aceeași Ordine de zi.

Conform prevederilor actuale și urmând toate măsurile de prevenire a răspândirii pandemiei, la intrarea în incinta locației se va efectua măsurarea temperaturii cu termometru noncontact, precum și un triaj, în zona delimitată, pentru toți participanții. Nu va fi permis accesul persoanelor care au temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius, sau care prezintă simptome de răceală sau gripă (tuse, strănut, rinoree, febră și stare generală alterată). Accesul este permis strict membrilor delegați cu drept de vot și invitaților.

Convocatorul cu ordinea de zi și celelalte documente sunt atașate in tab-ul Documente