
Mărțișoare pentru gimnaste
Eduard Novak le-a făcut o surpriză gimnastelor din lotul național de senioare, aflate în cantonament la București. Ministrul Tineretului și Sportului a fost pe 1 martie la clubul Dinamo, la cel de-al doilea antrenament al zilei, pentru a le oferi flori sportivelor și antrenoarelor.
Trandafiri de 1 Martie pentru gimnastele din lotul național
Cu brațul plin de trandafiri, Eduard Novak a intrat cu emoție în sală. ”Niciodata nu am vazut live cum se antrenează, cum se pregătesc, se simte performanța aici și le țin pumnii pentru Jocurile Olimpice. Îmi doresc ca, în viitor, gimnastica românească să se întoarcă acolo unde îi este locul”, a spus Ministrul Tineretului și Sportului.
Larisa Iordache, Silviana Sfiringu, Ioana Stănciulescu, Maria Holbură, Antonia Duță și Daniela Trică, au fost impresionate de vizita primită. Larisa Iordache, a preferat un trandafir alb.”Ne bucurăm foarte mult că ne-a vizitat și îl așteptăm cât mai des la noi în sală, să ne vadă la antrenamente și să îl bucurăm cu ce facem noi”, a declarat campioana europeană de la Mersin, al cărei obiectiv este participarea la Campionatele Europene de la Basel și calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.