
Larisa Iordache predă ștafeta Mariei Ceplinschi
Larisa Iordache și-ar fi dorit să-și apere titlurile câștigate la europenele de la Mersin (la bârnă și la sol), dar, din cauza tratamentului cu antibiotic, administrat intravenos, recomandarea medicilor a fost că este mai bine să nu concureze.
În finala de la sol, transmisă în direct de Look Tv, locul său va fi luat de mezina delegației, Maria Ceplinschi, care, în calificări fusese notată cu 13.266, fiind prima rezervă.
Maria Ceplinschi, antrenată de Lucian Sandu, este vicecampioană europeană de junioare la sol și la individual și campioană europeană cu echipa României, în 2020, la Mersin.
Vineri, Larisa Iordache, care nu a putut evolua nici în finala de la individual compus, a fost premiată alături de irlandezul Rhys McClenaghan. Celor doi le-a fost decernat un premiu special, SmartScoring Shooting Star, din partea partenerului EuropeanGymnastics. Distincția se acordă din 2018 sportivilor cu povești excepționale, care pot inspira generațiile viitoare.
La întoarcerea în țară, Larisa va continua tratamentul neinvaziv pentru rezolvarea problemelor renale, iar medicii speră ca în perioada următoare ea să își poată relua pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.