Rafael Szabo, locul 5 la sol în Varna 2025

Singurul gimnast tricolor care a acces în finale, Rafael Szabo, s-a clasat azi pe locul 5 în competiția de la sol.

Sportivul de la CSM Lugoj a obținut pentru exercițiul său 12.733 (D-4.7, E – 8.333 Penalizare – 0.300). Podiumul a fost ocupat în ordine de Eddie Penev (Bulgaria), cu 13.900, Kevin Penev (Bulgaria) cu 13.600 și Marcus Casamento (Austria), notat cu 13.100.

Ceilalți gimnaști care au concurat la Varna pentru România au fost Andrei Muntean și Nicolae Bera, ei nu au acces în finale. Sportivii au fost însoțiți la competiție de antrenorul Răzvan Șelariu.

Pentru toți urmează Campionatele Europene de la Leipzig 2025.

Spor la antrenamente! Pregătire bună și încredere le dorim!