Morinari Watanabe le-a urat succes, Larisei şi Mariei

Aflat pentru câteva zile în România, după ce a fost invitat la cea de-a 20 - a ediţie a Cupei ”Irina Deleanu”, Morinari Watanabe a vrut să le salute şi pe cele două gimnaste care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Larisa Iordache şi Maria Holbură, pregătite de Lăcrămioara şi Cristi Moldovan, aveau antrenament când preşedintele FIG a venit în sala Dinamo şi le-a urat succes celor două gimnaste la competiţia de a Tokyo.

„Sper că s-a simțit foarte bine la noi. A fost o onoare să îl avem în sală, s-a văzut că i-a plăcut. Nu mă așteptam să îmi spună că este încântat că m-am întors să concurez. M-am bucurat foarte tare”  a declarat Larisa Iordache.

La sala Dinamo, Morinari Watanabe a fost însoţit de Carmencita Constantin, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică şi de Ioan Suciu, vicepreşedinte FRG.

Ioan Suciu, vicepreședintele federației, fost campion european și medaliat la Jocurile Olimpice din 2004 a spus că ”este un privilegiu pentru noi în a-l avea pe președintele FIG în mijlocul nostru. Este o bucurie în egală măsură. Sunt convins că această vizită va crea o mult mai mare legătură între tot ce înseamnă gimnastică românească și gimnastica din Japonia”.

Morinari Watanabe este convins ca gimnaștii români se vor întoarce cu medalii de la Tokyo: „Gimnastica românească are o istorie mare, grozavă, vreau ca în timpul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, gimnaștii români să ne arate această istorie mare și frumoasă, care le poate aduce medalia de aur”.