Drăgulescu, în finală la Cupa Mondială de la Varna

La 40 de ani, multiplul campion mondial și european se pregătește pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo concurând în 3 săptămâni la 3 etape de Cupă Mondială Challenge. La Varna (27-30 mai), Cairo (3-6 iunie) și Osijek (10-13 iunie).

Marian Drăgulescu va concura în finala de sărituri de la Varna, duminică de la ora 14, în direct la Look TV.

În calificări la Varna, Drăgulescu a mizat pe execuție. Pentru cele două sărituri ( din 5.0 și 5.2) a avut o medie de 14.125 cu care s-a clasat pe 6 și și-a asigurat prezența în finala de duminică, 30 mai.

La Varna a concurat și Emilian Neagu. A fost notat cu 13.250 în calificări la inele și este a doua rezervă.