AEROBIC FIG WORLD CUP ORADEA - ROMGYM TROPHY 2026

Eveniment de gală pentru gimnastica aerobică internațională

FIG Cupa Mondială și RomGym Trophy 2026, care va avea loc între 31 iulie și 2 august 2026, în Oradea Arena, un concurs cu o miză de excepție, la finalul căruia vor fi desemnații noii câștigători ai marelui Trofeu.

O competiție, de asemenea, cu o semnificație aparte, de suflet, pentru iubitorii gimnasticii, ai sportului de înaltă calitate, care se va desfășura și sub semnul ”Nadia 10”, ca un omagiu adus marii noastre gimnaste ”Nadia Comăneci”.

Într-o atmosferă competitivă spectaculoasă vor putea fi urmăriți gimnaști și gimnaste din 11 țări, între care multiple campioane și medaliate mondiale și europene sau tineri în căutarea marii performanțe, într-o dispută, care combină dinamica, energia, profesionalismul și elemente de mare virtuozitate spectaculară, pentru a urca pe podiumurile ediției 2026 a FIG Cupa Mondială, dar și pentru a-și testa capabilitățile înaintea Campionatului Mondial de la Pamplona, din septembrie.

Întregul eveniment este deosebit prilej de a fi martorii performanțelor unora dintre cei mai buni reprezentanți ai gimnasticii aerobice internaționale, între care se vor afla și reprezentanții noștri, binecunoscuți pentru marile lor reușite.

Maeștrilor li se vor alătura, într-o captivantă întrecere, și reprezentații viitorului gimnasticii aerobice românești, care vor evolua în cadrul RomGym Trophy 2026.

Așadar, ”Oradea Arena” va fi, în perioada 31 iulie - 2 august, martora nu doar a luptei pentru medalii, ci și a întruchipării agilității, forței, armoniei și spiritului sportiv înalt, a unui spectacol ce nu trebuie ratat.

Vă așteptăm...