O echipă tânără, cu potențial, a reprezentat România la Campionatele Mondialele de gimnastică artistică de la Rotterdam. Cinci dintre cele șase gimnaste ale lotului național au 16–17 ani. Campionatul Mondial de gimnastică artistică din 2027 va fi următoarea etapă majoră în calificarea olimpică pe echipe.
Echipa feminină a României a participat la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Rotterdam cu un lot tânăr, aflat în plin proces de dezvoltare. România și-a obținut calificarea la competiție după ce a încheiat pe locul 11 în calificările Campionatelor Europene de anul acesta, de la Zagreb.
În calificările pe echipe de la Rotterdam, gimnastele României au acumulat 151,996 puncte și s-au clasat pe locul 19 din 82 de națiuni.
La individual compus, Alexia Blănaru a fost cea mai bine clasată româncă, cu 50,132 puncte. Ea a obținut și cea mai mare notă a echipei în calificări, 13,666 la sărituri. Anamaria Mihăescu a încheiat cu un punctaj de 49,832 puncte, iar Iris Iordache cu 47,032 puncte; toate cele trei gimnaste au punctat la cele patru aparate. Ariana Cotu a primit 13,033 la paralele, iar Sabrina Maneca-Voinea a înregistrat cele mai mari note ale echipei la bârnă și la sol: 12,466, respectiv 12,900.
La Rotterdam echipa de gimnastică artistică a României a fost compusă din: Sabrina Maneca-Voinea, Ariana Cotu, Alexia Blănaru, Iris Iordache și Anamaria Mihăescu. Daria Tănasă a fost rezervă.
În competiția masculină, România a fost reprezentată de Nicholas Țarcă. Acesta a încheiat calificările la individual compus cu 73,099 puncte.
„La Rotterdam, am văzut o echipă unită, în care sportivele și colectivul tehnic s-au susținut reciproc. Ne dorim să încurajăm și să consolidăm această atmosferă de încredere, dialog și bună înțelegere în cadrul întregii echipe. O astfel de cultură este benefică pentru dezvoltarea sportivilor și progresul echipei. Calificările de la Rotterdam ne-au oferit repere clare, am văzut ce a funcționat bine și unde trebuie să progresăm. Vom analiza evoluțiile și vom stabili obiective pentru fiecare aparat și pentru etapele următoare de pregătire. Avem o echipă tânără, cu potențial, iar responsabilitatea Federației este să-i asigure continuitate și condiții de pregătire”
– Ioan Silviu Suciu
Federația Română de Gimnastică le mulțumește sportivelor și colectivului tehnic pentru munca depusă și pentru reprezentarea României la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Rotterdam. Suntem alături de echipa noastră în etapa care urmează și avem încredere că experiența Campionatului Mondial va deveni un pas important în drumul ei spre Los Angeles.














