Maria Ceplinschi, debut promiţător la mondiale
La Kitakyushu, în Japonia, Maria a trecut cu bine de calificări şi a concurat în finalele la individual şi la sol.
La individual compus, vicecampioana europeană de junioare de la Mersin a deschis concursul la sol unde a fost notată cu 13.066. Au urmat evoluţiile de la sărituri (13.633) şi paralele (12.566), iar înaintea ultimei rotaţii se afla pe locul 7. A ratat însă la bârnă (11.066) şi cu un total de 50,898 puncte s-a clasat pe 16.
La 16 ani, mezina finalei de la sol a făcut abstracţie de palmaresul adversarelor şi a concurat fără trac, clasându-se pe locul 6 cu 13.366 (8.133 la execuţie).
Vicecampioană europeană de junioare, în decembrie 2020, la individual şi sol, ea a demonstrat un potenţial real în perspectiva competiţiilor viitoare.
Maria Ceplinschi este componentă a programului "Ţară, ţară vrem campioane", coordonat de Mariana Bitang şi Octavian Belu şi finanţat de OMV Petrom. Fără a avea ca obiectiv participarea la campionatele mondiale din acest an, ea va merge din Japonia direct in cantonamentul de la Deva, unde se pregăteşte cu Lucian Sandu, Gina Gogean, Ramona Micu, Florin Uzum şi coregrafa Mădălina Susan.
În timp ce pentru Maria Ceplinschi mondialele din acest an au reprezentat începutul drumului în marea performanţă, pentru Marian Drăgulescu întrecerea din Japonia a reprezentat finalul unei cariere de excepţie.
La Campionatele Mondialele de la Kitakyushu, Marian Drăgulescu a avut ca adversari gimnaști care nu erau născuți atunci când el câștiga primele medalii importante. La 40 de ani, a concurat la un singur aparat, în calificări la sărituri, şi a demonstrat că se afla încă în top. Dintre cei 47 de concurenți el s-a clasat pe 15, cu o medie de 14.299, la mai puţin de 3 zecimi de punct de calificarea în finală.
Din nou, săritura Drăgulescu, numele cu care vă rămâne în istorie, a fost bine executată și a primit 14.566.
A fost finalul carierei pentru acest sportiv excepțional, care într-o viață dedicata sportului a câştigat 3 medalii olimpice, 10 mondiale și 31 europene.